Imi adulmec frica...

Imi adulmec frica… Frica de mine, frica de cei care ştiu să-mi calce sufletul. Plâng în singurătatea vie a trupului meu, a lumii mele. Caut înţelegere dar e mult prea de neînţeles sensibilitatea stării mele.. Plâng în mine. Mă apasă cuvintele îmbrăcate în răutate pură. Mă dor reproşurile. Dar cel mai greu îmi este să le privesc în ochi plăcerea de a face rău, Să văd cum se îmbată de gustul răzbunării. Plâng pentru toţi cei înjosiţi de mizeria fiinţelor ce zvâcnesc în moarte. De ce trebuie să simt, să ating, să tremur, să regret, să plâng pentru păcatul lor? De ce trebuie să mă ascund în contraste pentru a-mi proteja blândeţea duhului? De ce trebuie să-mi neg sfiinţirea? Neputinţă- Tărie prin Tine Durere- Vindecare prin Tine Teamă- Eliberare prin Tine Mă uit la Tine, Doamne. Şterge-mi lacrima, dă-mi sărutul vindecător şi spune-mi că Tu m-ai creat aşa.